Compania de Apă Oradea anunță începerea unei campanii ferme de combatere a consumurilor frauduloase și a utilizării fără drept a rețelelor publice de apă și canalizare.
Compania de Apă Oradea informează
consumatorii că luni, 10 august 2026,
în intervalul orar 10:00–14:00, va fi
necesară întreruperea furnizării apei
potabile pentru executarea unor lucrărilor
pe conductele de alimentare cu apă de zona
amplasamentului șantierului Pasajului
Subteran PA01 al căii ferate din Tileagd.
Vor fi afectați doar consumatorii
de pe strada Uzinei din Tileagd.
Recomandăm consumatorilor afectați
să își asigure rezervele de apă necesare
pentru intervalul menționat.
La reluarea furnizării, apa poate prezenta
temporar turbiditate. În această situație,
recomandăm utilizarea apei doar în scopuri
menajere, până la limpezirea completă. De
asemenea, după finalizarea lucrărilor și
spălarea rețelelor, reumplerea acestora și
revenirea la parametrii normali de presiune
se vor realiza treptat.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și
vă mulțumim pentru înțelegere.
Compania
de Apă Oradea informează locuitorii din
Chișirid, comuna Nojorid, care nu s-au
prezentat la acțiunea de contractare
desfășurată în localitate, în perioada 28–30
iulie 2026, că încheierea contractelor
reprezintă o condiție obligatorie pentru
punerea în funcțiune a noii rețele de
alimentare cu apă.
Persoanele
care nu au încheiat încă un contract sunt
invitate să se prezinte, cel târziu în
cursul săptămânii 3–7 august 2026, la
Agenția Comercială a Companiei de Apă Oradea,
situată pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 3 -
Biroul Contracte.
Pentru
încheierea contractului sunt necesare
următoarele documente, prezentate în copie:
actul
de identitate;
extrasul de Carte Funciară;
adeverința eliberată de Primăria Comunei
Nojorid.
Compania de
Apă Oradea subliniază că furnizarea
serviciului de alimentare cu apă se poate
realiza numai în baza unor contracte valabil
încheiate cu utilizatorii. În lipsa
finalizării procesului de contractare,
operatorul nu poate pune în funcțiune
rețeaua și nu poate începe furnizarea apei
potabile în localitatea Chișirid.
Prin urmare,
solicităm tuturor proprietarilor care nu au
încheiat contracte să se prezinte în
termenul indicat și să depună documentele
necesare. Amânarea contractării va conduce
implicit la amânarea punerii în funcțiune a
rețelei pentru întreaga localitate.
Compania de
Apă Oradea face un ultim apel la
responsabilitatea și colaborarea
locuitorilor din Chișirid, astfel încât
procesul de contractare să poată fi încheiat,
iar noua rețea de alimentare cu apă să
devină funcțională în cel mai scurt timp.
Compania de Apă Oradea informează
consumatorii că, miercuri, 29 iulie 2026,
în intervalul orar 08:00–20:00, va fi
întreruptă furnizarea apei potabile pentru
executarea unor lucrări necesare în cadrul
proiectului Lot 2 – „Coridor de
mobilitate Magheru–Republicii din Municipiul
Oradea – Etapa II”.
Vor fi afectați consumatorii de pe
următoarele străzi:
strada Săvineștilor;
strada Muzeului;
strada Pescărușului;
strada Republicii – parțial;
zona Parcului Petőfi și străzile
adiacente.
Recomandăm consumatorilor afectați să își
asigure rezervele de apă necesare pentru
intervalul menționat.
La reluarea furnizării, apa poate prezenta
temporar turbiditate. În această situație,
recomandăm utilizarea apei doar în scopuri
menajere, până la limpezirea completă. De
asemenea, după finalizarea lucrărilor și
spălarea rețelelor, reumplerea acestora și
revenirea la parametrii normali de presiune
se vor realiza treptat.
Ne cerem
scuze pentru disconfortul creat și vă
mulțumim pentru înțelegere.
Compania de Apă Oradea informează
consumatorii că miercuri, 29 iulie 2026,
în intervalul orar 10:00–18:00, va fi
necesară întreruperea furnizării apei
potabile pentru executarea lucrărilor de
deviere a conductelor de alimentare cu apă
ded pe amplasamentul șantierului Pasajului
Subteran PA01 al căii ferate din Tileagd.
Vor fi afectați consumatorii din următoarele
zone:
localitatea Tileagd, în zona
intersecției străzii Tilecușului cu
strada Uzinei;
localitatea Tilecuș;
localitatea Șerghiș;
localitatea Vârciorog;
localitatea Fâșca.
La finalizarea lucrărilor
vor fi efectuate operațiuni de spălare a
rețelelor. Ulterior, reumplerea acestora și
revenirea sistemului la parametrii normali
de presiune se vor realiza gradual. Din
acest motiv, în anumite zone, în special la
capetele de rețea, presiunea poate rămâne
scăzută sau furnizarea apei poate fi reluată
cu întârziere.
Recomandăm consumatorilor afectați să își
asigure rezervele de apă necesare pentru
intervalul menționat. După reluarea
furnizării, este posibil ca apa să prezinte
temporar turbiditate, caz în care recomandăm
utilizarea acesteia doar în scopuri menajere,
până la limpezire.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și
le mulțumim consumatorilor pentru înțelegere
și colaborare.
Compania de Apă Oradea lansează portalul
digital pentru avize și contracte
De
vineri, 15 mai 2026, Compania de Apă Oradea
pune la dispoziția utilizatorilor un portal
digital destinat depunerii, preluării și
emiterii documentațiilor pentru avize și
contracte.
Noua platformă
reprezintă un pas important în procesul de
digitalizare a serviciilor oferite și are ca
obiectiv simplificarea relației dintre
utilizatori și operator, prin eliminarea
deplasărilor la sediul Companiei de Apă
Oradea.
Prin
intermediul portalului, utilizatorii vor
putea transmite online, documentațiile
necesare pentru:
emiterea
soluțiilor și avizelor tehnice;
încheierea contractelor de furnizare a
serviciilor de apă și de canalizare.
În plus, tot prin intermediul
acestui portal, utilizatorii vor putea
urmări stadiului solicitărilor depuse.
Prin
implementarea acestui sistem digital,
Compania de Apă Oradea urmărește:
reducerea timpului de analiză și emitere
a documentelor;
creșterea transparenței în procesarea
solicitărilor;
acces
rapid și facil la servicii pentru
utilizatori.
Utilizatorii vor avea posibilitatea să
încarce documentele necesare direct în
platformă, să primească notificări privind
stadiul cererilor și să achite online orice
taxă necesară pentru emiterea avizelor. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor,
operatorul a realizat și un scurt tutorial,
pentru a explica simplu și rapid care sunt
pașii pentru accesarea platformei, dar și
pentru încărcarea documentelor.
Digitalizarea
serviciilor face parte din strategia
Companiei de Apă Oradea de modernizare și
adaptare la nevoile actuale ale
consumatorilor, prin dezvoltarea unor
soluții moderne, accesibile și eficiente.
Nivelul scăzut de precipitații înregistrat, pe fondul secetei prelungite cu care ne-am confruntat, a dus la scăderea debitului de apă din drenuri și diverse acumulări din aria de operare, înregistrându-se limite scăzute la acestea.
Până în prezent alimentarea cu apă a localităților din aria de operare s-a realizat în
parametrii normali, însă în perioadele caniculare, consumul de apă crește foarte mult.
Această creștere este din cauza unui tip de consum caracteristic zonelor teritorial-administrative localizate în aria de proximitate, și anume a folosirii improprii a apei pentru grădinărit și întreținere vegetație. În aceste condiții, consumurile de apă cresc simțitor depășind capacitatea maximă de pompare, iar rezervoarele care în condiții normale sunt pline, se golesc cu rapiditate și astfel întreg sistemul de alimentare cu apă este afectat, consecința fiind disfuncționalități în alimentarea cu apă a consumatorilor. În cazul în care continuă consumurile de apă improprii pe perioada caniculară, respectiv, pe durata de
”COD ROȘU DE CANICULĂ” în județul Bihor, comunicat de
Administrația Națională de Meteorologie, vom fi nevoiți să furnizăm apă după un program prestabilit în localitățile
unde apa este folosită în alte scopuri.
Astfel, pe parcursul nopții presiunea apei distribuite în rețea va fi scăzută, în vederea refacerii și menținerii necesarului de apă în rezervoarele de înmagazinare. Până în prezent, condițiile extreme din această perioadă nu au provocat întreruperi majore în furnizarea apei în localitățile din aria de operare a SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA, dar o scădere a nivelului hidrostatic al pânzei freatice ar putea duce la stabilirea și implementarea acestor măsuri restrictive.
Monitorizăm permanent situaţia resurselor de apă, precum şi modul de aplicare a prevederilor planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare, de aceea, SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA lansează încă o dată un apel către consumatori să evite utilizarea apei potabile din rețea pentru udatul grădinilor și folosirea acesteia exclusiv în scopuri menajere.
În
vederea facturarii consumurilor de apa pentru anul 2026, citirea
contoarelor la statiile de hidrofor se va face după cum urmează:
În calitate de operator licențiat pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare,
Compania de Apă are drept misiune creșterea satisfacției utilizatorilor
prin servicii de calitate, adaptabilitatea la cerințele acestora și accesul fără discriminare la servicii,
toate acestea în condițiile respectării reglementările specifice
din domeniul protecției mediului.
Pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră de navigare,
Compania de Apă Oradea S.A. utilizează fișiere de tip cookie.
Unele sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului, iar altele ne ajută să analizăm traficul
sau să personalizăm conținutul. Mai multe detalii puteți găsi în
Politica privind cookie-urile.